CURTEA DE APEL TIMISOARA. Incheierea penala din 15.01.2018. Analizand contestatia formulata in cauza de inculpatul CCC, prin prima motivelor invocate de inculpat si din oficiu, judecatorul de camera preliminara de la Curtea de Apel constata urmatoarele: Prin decizia nr.51/16.02.2016, publicata in Monitorul Oficial nr. 190/14 martie 2016 s-a constat ca sintagma „ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozitiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedura penala este neconstitutionala. Potrivit paragrafului 52 din considerentele deciziei: „Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteste caracterul erga omnes si pentru viitor al deciziilor sale, prevazut la art. 147 alin. (4) din Constitutie. Aceasta inseamna ca, pe toata perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucura de prezumtia de constitutionalitate, astfel incat decizia nu se va aplica in privinta cauzelor definitiv solutionate pana la data publicarii sale, aplicandu-se, insa, in mod corespunzator, in cauzele aflate pe rolul instantelor de judecata [a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 (paragraful 28)]. In ceea ce priveste hotararile definitive, aceasta decizie poate servi ca temei de revizuire, in baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedura penala, in aceasta cauza, precum si in cauzele in care au fost ridicate exceptii de neconstitutionalitate similare, inaintea datei publicarii prezentei decizii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I [a se vedea Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 843 din 19 noiembrie 2014 (paragraful 26), Decizia nr. 585 din 21 octombrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 921 din 18 decembrie 2014 (paragraful 14), si Decizia nr. 740 din 16 decembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 129 din 19 februarie 2015 (paragraful 14)].” Judecatorul de camera preliminara de la Curtea de Apel constata ca in decizia sus mentionata s-a indicat in mod expres ca aceasta se aplica in cauzele aflate pe rolul instantelor de judecata, insasi Curtea Constitutionala aratand ca prezumtia de constitutionalitate se mentine cu referire la cauzele definitiv judecate, decizia fiind aplicabila insa cauzelor aflate pe rolul instantelor. Prin urmare, nu se poate aprecia de plano ca probele obtinute printr-un procedeu probatoriu efectuat de/sau cu sprijinul Serviciului Roman de Informatii sunt legale intrucat la data administrarii lor nu exista decizia nr. 51/2016 a Curtii Constitutionale cata vreme insasi instanta de control constitutional a prevazut ca aceasta se aplica in mod corespunzator cauzelor nedefinitiv judecate. In opinia judecatorului de camera preliminara de la Curtea de Apel, folosirea sintagmei „in mod corespunzator” din paragraful anterior citat, presupune trimiterea la sanctiunile prevazute de Codul de procedura penala, la conditiile acestora si la procedura in care poate fi solicitata dispunerea sanctiunii. Astfel, inlaturarea acestor probe poate fi realizata prin intermediul constatarii unei nulitati, conform dispozitiilor art.102 alin.3 C.p.p.: ,,Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrata determina excluderea probei”. Acest aspect este confirmat si de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 51/2016, in paragraful 32 al considerentelor, in care se arata ,,Raportand prevederile legale referitoare la procesul-verbal intocmit in cadrul procedurii supravegherii tehnice la definitiile notiunilor de proba, mijloc de proba si procedeu probator, Curtea conchide ca procesul-verbal intocmit de procuror sau de organul de cercetare penala, conform art. 143 din Codul de procedura penala, in care sunt consemnate rezultatele activitatilor de supraveghere tehnica efectuate constituie un mijloc de proba. Prin urmare, avand in vedere cele retinute de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 383 din 27 mai 2015 (paragraful 21), Curtea constata ca nelegalitatea dispunerii, autorizarii, consemnarii sau administrarii actului atrage sanctiunea nulitatii absolute sau relative, potrivit distinctiilor prevazute la art. 281 si 282 din Codul de procedura penala. Asa fiind, realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu incalcarea conditiilor legale prevazute la art. 138 - 146 din Codul de procedura penala, inclusiv a celor referitoare la organele abilitate sa puna in executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obtinute si, in consecinta, imposibilitatea folosirii lor in procesul penal, conform art. 102 alin. (3) din Codul de procedura penala.” Analizand dispozitiile art. 281 C.pr.pen., judecatorul de camera preliminara sesizat cu contestatia constata ca realizarea supravegherii tehnice ca procedeu probator, cu incalcarea dispozitiilor legale prevazute de art. 138 - 146 C.p.p., nu se afla printre dispozitiile a caror incalcare poate atrage nulitatea absoluta. Conform dispozitiilor art. 282 alin.1 C.p.p., incalcarea oricaror dispozitii legale, in afara celor prevazute in art. 281, determina nulitatea actului atunci cand prin nerespectarea cerintei legale s-a adus o vatamare drepturilor partilor ori ale subiectilor procesuali principali, care nu poate fi inlaturata altfel decat prin desfiintarea actului. Incalcarea dispozitiilor alin.1 poate fi invocata: a) pana la inchiderea procedurii de camera preliminara, daca incalcarea a intervenit in cursul urmaririi penale sau in aceasta procedura; b) pana la primul termen de judecata cu procedura legal indeplinita, daca incalcarea a intervenit in cursul urmaririi penale, cand instanta a fost sesizata cu un acord de recunoastere a vinovatiei; c) pana la urmatorul termen de judecata cu procedura completa, daca incalcarea a intervenit in cursul judecatii In cauza, cererea formulata de inculpat indeplineste conditiile procedurale, respectiv este invocata in procedura de camera preliminara. Totodata, se mai impune a se retine delimitarea ce rezulta din considerentele Curtii Constitutionale intre punerea in executare a mandatului de supraveghere si asigurarea suportului tehnic: „33. In acest sens, Curtea retine ca activitatea de punere in executare a mandatului de supraveghere tehnica prevazuta la art. 142 alin. (1) din Codul de procedura penala este realizata prin acte procesuale/procedurale. Cu alte cuvinte, art. 142 alin. (1) din Codul de procedura penala nu vizeaza activitatile tehnice, acestea fiind prevazute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedura penala, care face referire la persoanele obligate sa colaboreze cu organele de urmarire penala pentru punerea in executare a mandatului de supraveghere tehnica, respectiv la furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare. 34. Asa fiind, Curtea conchide ca actele indeplinite de organele prevazute la art. 142 alin. (1) teza a doua din Codul de procedura penala reprezinta procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activitatii de supraveghere tehnica, ce constituie un mijloc de proba. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmarire penala. Acestea din urma sunt cele enumerate la art. 55 alin. (1) din Codul de procedura penala, respectiv procurorul, organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de cercetare penala speciale. 35. Referitor la asigurarea suportului tehnic pentru realizarea activitatii de supraveghere tehnica, asa cum Curtea a retinut la paragraful 26, sunt obligate sa colaboreze cu organele de urmarire penala, la punerea in executare a mandatului de supraveghere, persoanele prevazute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedura penala, iar acestea sunt specificate in mod clar si neechivoc in cuprinsul dispozitiei legale anterior referite, prin sintagma "furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare".” De asemenea, se observa ca in decizia nr. 51/2016 a Curtii Constitutionale nu se face nicio distinctie dupa cum organele de urmarire penala erau autorizate de lege sa detina si sa foloseasca resursele tehnice si/sau umane necesare punerii in executare a masurii supravegherii tehnice, statuandu-se cu claritate ca nefiind organ de urmarire penala Serviciul Roman de Informatii nu poate proceda conform art. 142 alin. 1 C.p.p. Din acest punct de vedere, relevante sunt urmatoarele considerente ale deciziei invocate de aparare: „37. In continuarea analizei sale, Curtea constata ca legiuitorul a inclus, in cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de procedura penala, pe langa procuror, organul de cercetare penala si lucratorii specializati din cadrul politiei si al altor organe specializate ale statului. Aceste organe specializate ale statului nu sunt definite nici in mod expres, nici in mod indirect in cuprinsul Codului de procedura penala. De asemenea, norma criticata nu prevede nici domeniul de activitate specific acestora, in conditiile in care, in Romania, activeaza, potrivit unor reglementari speciale, numeroase organe specializate in diverse domenii. Astfel, in afara Serviciului Roman de Informatii, la care fac referire autorii exceptiei, care, potrivit art. 1 si art. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 33 din 3 martie 1992, si art. 6 si art. 8 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 190 din 18 martie 2014, are atributii exclusiv in domeniul sigurantei nationale, neavand atributii de cercetare penala, conform art. 13 din Legea nr. 14/1992, exista si alte servicii cu atributii in domeniul securitatii nationale, precum si o multitudine de organe specializate ale statului cu atributii in varii domenii, cum sunt, cu titlu exemplificativ, Garda Nationala de Mediu, Garzile Forestiere, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, Inspectoratul de Stat in Constructii, Consiliul Concurentei sau Autoritatea de Supraveghere Financiara, niciuna dintre acestea neavand atributii de cercetare penala.” Un ultim aspect ce se impune a fi mentionat legat de efectele deciziei in speta este acela ca prin Ordonanta de Urgenta nr. 6/11.03.2016, privind unele masuri pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse in procesul penal, adoptata cu scopul de punere in acord a legislatiei cu normele constitutionale considerate prin decizia nr. 51/2016 a Curtii Constitutionale ca fiind incalcate s-a prevazut ca: „La articolul 142, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins: (1) Procurorul pune in executare supravegherea tehnica ori poate dispune ca aceasta sa fie efectuata de organul de cercetare penala sau de lucratori specializati din cadrul politiei. 3. La articolul 142, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu urmatorul cuprins: "(11) Pentru realizarea activitatilor prevazute la art. 138 alin. (1) lit. a) - d), procurorul, organele de cercetare penala sau lucratorii specializati din cadrul politiei folosesc nemijlocit sistemele tehnice si proceduri adecvate, de natura sa asigure integritatea si confidentialitatea datelor si informatiilor colectate." Prin aceeasi ordonanta, articolul 8 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 33 din 3 martie 1992, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost completat doua noi alineate, alineatele 2 si 3, cu urmatorul cuprins: "Pentru relatia cu furnizorii de comunicatii electronice destinate publicului, Centrul National de Interceptare a Comunicatiilor din cadrul din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.” Prin urmare, insusi legiuitorul a constatat ca punerea in acord a dispozitiilor legale cu normele constitutionale nu se poate realiza doar prin inlaturarea sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului”, ci prin prevederi care sa garanteze accesul nemijlocit si independent al organelor de urmarire penala la sistemele tehnice. Serviciului Roman de Informatii este desemnat cu rolul de a obtine, prelucra si stoca informatii in domeniul securitatii nationale. La cererea organelor de urmarire penala, Centrul asigura accesul nemijlocit si independent al acestora la sistemele tehnice in scopul executarii supravegherii tehnice prevazute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala. Verificarea modului de punere in aplicare in cadrul Centrului National de Interceptare a Comunicatiilor a executarii acestor supravegheri tehnice se realizeaza potrivit art. 301 (...) Potrivit adresei nr.229/P/2014 din data de 05.04.2016 emisa de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, masurile de supraveghere tehnica au fost puse in executare de Serviciul Roman de Informatii. Judecatorul de camera preliminara de la Curtea de Apel constata ca din actele dosarului rezulta ca organele de urmarire penala nu au facut altceva decat sa redea continutul unora dintre convorbirile si comunicarile telefonice la mai bine de trei ani de la realizarea acestora, ceea ce nu poate echivala cu o efectuare a procedeului probator. In ceea ce priveste conditiile pentru constatarea nulitatii relative, judecatorul de camera preliminara de la Curtea de Apel constata ca atat existenta unor texte legale incalcate, cat si existenta unei vatamara a drepturilor rezulta din insasi decizia nr. 51/2016 a Curtii Constitutionale: efectuarea unui procedeu probator cu consecinta obtinerii de probe de o institutie ce nu are calitatea de organ de urmarire penala, fara a exista o supraveghere efectiva a modului de realizare a acestuia. De asemenea, caracterul echitabil al procedurii nu poate fi pastrat decat prin inlaturarea probelor obtinute in conditii ce nu sunt supuse cenzurii si controlului organului judiciar. Fata de considerentele anterior expuse, in temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedura penala se va admite contestatia formulata de inculpatul CCC impotriva incheierii penale din 27.11.2017 pronuntata de Judecatorul de camera preliminara din cadrul Tribunalului Timis in dosarul nr. 7604/30/2017/a1; incheiere ce va fi desfiintata in parte si in temeiul art. 102 alin. 3 teza finala C.p.p. raportat la art. 282 C.p.p. se va admite cererea inculpatului de excludere a inregistrarilor obtinute prin interceptarile telefonice realizate in urma masurilor de supraveghere tehnica puse in executare de Serviciul Roman de Informatii si a proceselor verbale de redare a continutului acestora. - Incheierea penala nr. 18/CO/CP/CC. Sedinta camerei de consiliu din 02.02.2018. Prin incheierea penala din data de 15.01.2018 pronuntata de judecatorul de camera preliminara de la Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 7604/30/2017/a1 s-a dispus n temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedura penala admiterea contestatiei formulata de inculpatul CCC impotriva incheierii penale din 27.11.2017 pronuntata de Judecatorul de camera preliminara din cadrul Tribunalului Timis in dosarul nr. 7604/30/2017/a1; s-a desfiintat in parte incheierea penala contestata si in temeiul art. 102 alin. 3 teza finala C.p.p. raportat la art. 282 C.p.p. a fost admisa cererea inculpatului de excludere a inregistrarilor obtinute prin interceptarile telefonice realizate in urma masurilor de supraveghere tehnica puse in executare de Serviciul Roman de Informatii si a proceselor verbale de redare a continutului acestora. Totodata, in baza art. 345 alin. 3 Cod procedura penala s-a dispus comunicarea incheierii catre procuror cu solicitarea de a preciza, in termen de 5 zile de la comunicarea acesteia, daca mentine dispozitia de trimitere in judecata ori solicita restituirea cauzei. Prin adresa nr. 635/P/2014 din 26.01.2018 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Sectia de Combatere a Infractiunilor Asimilate Infractiunilor de Coruptie, inregistrata la Curtea de Apel Timisoara in data de 26.01.2018, s-a comunicat de catre procuror ca mentine dispozitia de trimitere in judecata a inculpatului conform rechizitoriului nr. 635/P/2014 din data de 04.09.2017. Potrivit dispozitiilor art.346 alin. 4 teza a II-a Cod procedura penala, in situatia in care sunt excluse doar o parte din probele administrate (iar procurorul comunica in termenul de 5 zile ca mentine dispozitia de trimitere in judecata), judecatorul de camera preliminara are obligatia de a dispune inceperea judecatii. Prin urmare, in baza art.347 alin. 3 teza a II-a C.p.p. raportat la art. 346 alin. 4, alin 41 Cod procedura penala se va mentine dispozitia de incepere a judecatii din incheierea penala din data de 27.11.2017 pronuntata de Judecatorul de camera preliminara din cadrul Tribunalului Timis in dosarul nr. 7604/30/2017/a1. Se va constata ca prin incheierea penala din 15.01.2018 pronuntata in contestatie s-a dispus in temeiul art. 102 alin. 3 teza finala C.p.p. raportat la art. 282 C.p.p. excluderea inregistrarilor obtinute prin interceptarile telefonice realizate in urma masurilor de supraveghere tehnica puse in executare de Serviciul Roman de Informatii si a proceselor verbale de redare a continutului acestora. Cu ocazia concluziilor formulate in procedura prevazuta de art. 346 alin. 41 C.p.p., apararea inculpatului a invocat a decizia pronuntata de Curtea Constitutionala in data de 18.01.2018, decizie prin care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 102 alin. 3 din Codul de procedura penala si s-a constatat ca acestea sunt constitutionale in masura in care prin sintagma „excluderea probei”, din cuprinsul lor, se intelege si eliminarea mijloacelor de proba din dosarul cauzei. Astfel, prin comunicatul din data de 18.01.2018 al Curtii Constitutionale, se arata ca: „accesul permanent al judecatorului investit cu solutionarea cauzei penale la mijloacele materiale de proba declarate nule (nulitate absoluta sau relativa) nu poate avea ca efect decat o readucere in atentia judecatorului, respectiv o reimprospatare a memoriei acestuia cu informatii care pot fi de natura a-i spori convingerile referitoare la vinovatia/nevinovatia inculpatului, dar pe care nu le poate folosi, in mod legal, in solutionarea cauzei. Asa fiind, excluderea juridica a probelor obtinute in mod nelegal si declarate nule in procesul penal, in lipsa inlaturarii acestora din dosarele penale, este insuficienta pentru o garantare efectiva a prezumtiei de nevinovatie a inculpatului si a dreptului la un proces echitabil al acestuia.”. Judecatorul de camera preliminara de la Curtea de Apel constata ca cerere formulata de apararea inculpatului nu vizeaza efectuarea unui act de judecata, ci de punere in executare a dispozitiilor definitive ale unei hotarari judecatoresti. In acest sens, si Inalta Curte de Casatie si Justitie, fiind sesizata cu pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „daca in intelesul art. 118 din Codul de procedura penala, intitulat "dreptul martorului de a nu se acuza", coroborat cu art. 102 alin. (2) din Codul de procedura penala, intitulat "probele obtinute in mod nelegal nu pot fi folosite in procesul penal", se intelege excluderea efectiva (prin indepartarea din dosar) a probei in cauza sau este necesara o dispozitie expresa in acest sens a judecatorului de camera preliminara”, a aratat in considerentele deciziei nr. 14/2017 ca problema „pare a tinde la determinarea modului concret in care o proba este exclusa din dosar”. In aceste conditii, potrivit normelor generale reglementate de art. 553 C.p.p., revine judecatorului de la prima instanta atributia de a lua masurile concrete ce decurg din dispozitia de excludere a inregistrarilor obtinute prin interceptarile telefonice realizate in urma masurilor de supraveghere tehnica puse in executare de Serviciul Roman de Informatii si a proceselor verbale de redare a continutului acestora.

CURTEA DE APEL TIMISOARA. Decizia penala 956/A/14.09.2017. Analizand apelurile declarate in cauza, prin prisma motivelor invocate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – DIICOT – Serviciul Teritorial Timisoara (...) precum si din oficiu, conform art. 417 alin. C.p.p., instanta constata urmatoarele: Inculpatul S C G este acuzat in cauza de savarsirea infractiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, respectiv ca, in data de 27.10.2014 orele 20,45 inculpatul B M S s-a intalnit cu colaboratorul sub acoperire G C pe str.Vlasiei din Timisoara, de la care a preluat suma de 900 lei pentru a-i procura droguri, iar dupa ce s-au despartit inculpatul s-a deplasat la intersectia strazii Mangalia cu str. Budai Deleanu unde s-a intalnit cu inculpatul S C G, care conducea autoturismul marca Toyota Yaris cu nr. _______, inculpatul B a inmanat suma de 900 de lei inculpatului S care i-a remis in schimb drogurile promise colaboratorului. Dupa despartirea celor doi, inculpatul S C s-a deplasat cu autoturismul Toyota pe str. Vacarescu din Timisoara unde a parcat si s-a urcat la volanul unul alt autoturism marca BMW X 5, cu nr. de inmatriculare ___ ___ si a demarat. Inculpatul B M a revenit pe str. Vlasiei unde in jurul orelor 21,20 s-a reintalnit cu colaboratorul sub acoperire G C caruia i-a remis in contul sumei de 900 lei cantitatea de 1,63 grame substanta cristalina care conține cocaina si fenacetina, conform raportului de constatare tehnico stiintifica nr. 2900904/29.10.2014. Cantitatea de 1,58 grame substanta ramasa dupa efectuarea analizelor fizico - chimice de laborator a fost ambalata, sigilata cu sigiliul tip MAI nr. 26684 si predata organelor de politie, fiind ulterior depusa la IGPR – Camera de Corpuri Delicte cu dovada seria H nr. 0180554/08.12.2014. In concret, inculpatul S C G este acuzat ca a vandut, prin intermediul inculpatului B M S in data de 27.10.2014, cantitatea de 1,58 grame substanta cristalina ce contine cocaina si fenacetina, pentru suma de 900 lei, colaboratorului sub acoperire „G C”. Probele invocate de acuzare constau in declaratia de recunoastere a inculpatului B M S si procesele verbale intocmite de lucratorii de politie judiciara din cadrul BCCO- Serviciul Antidrog. In ceea ce priveste actele de probatiune efectuate de lucratorii politiei judiciare din cadrul BCCO- Serviciul Antidrog, instanta de apel retine ca asemenea acte se impune a fi intocmite cu respectarea cu strictete a normelor procesuale care sa permita verificarea de catre judecator a temeiniciei aspectelor consemnate, fapt ce reclama ca atat persoanele care desfasoara activitati de supraveghere operativa cat si a cele ce participa in mod efectiv in calitate de investigatori sub acoperire sa aiba ab initio roluri bine stabilite sub supravegherea procurorului de caz, iar informatiile percepute in timp real sa fie consemnate in actele procesuale indeplinite. De asemenea, se impune precizarea potrivit careia o hotarare de condamnare nu se poate baza intr-o maniera covarsitoarea pe depozitiile exclusive ale organelor politiei judiciare in masura in care acestea nu se coroboreaza cu alte mijloace de proba. In speta, se solicita pronuntarea unei hotarari de condamnare urmare exclusiv a depozitiilor ofiterilor care au exercitat supravegherea operativa a intalnirii dintre inculpatul B M S si inculpatul S C G si ale caror acte procesuale sunt discutabile, ridicand serioase semne de intrebare cu privire la acuratetea informatiilor si conformitatea acestora cu realitatea, cata vreme contin date contradictorii. Aceste principii sunt conturate si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului care, in cauza Patrascu vs Romania, a constatat ca procesul reclamantului a fost lipsit de caracterul echitabil impus de articolul 6 din Convenție si a existat o violare a articolului 6.1 din Convenție. In motivare, Curtea a statuat ca, atunci cand un acuzat afirma ca el a fost incitat la comiterea unei infracțiuni, instanțele penale trebuie sa efectueze o examinare atenta a materialului din dosar, din moment ce pentru ca un proces sa fie echitabil in sensul articolului 6.1 din Convenție, trebuie sa fie exclus toate probele obținute ca urmare a unor provocari din partea politiei. Acest lucru este valabil mai ales in cazul in care operațiunea organizata de politie a avut loc fara un cadru juridic suficient sau masuri de protecție adecvate. CEDO a reținut ca instanțele din Romania au „omis sa verifice declarația inclusa in raportul inițial din 1 martie 2007 ca politia a fost in posesia unor informații referitoare la implicarea reclamantului in traficul de droguri”. Se mai arata ca atunci cand se confrunta cu un motiv de incitare Curtea va incerca, ca un prim pas, pentru a stabili daca infracțiunea ar fi fost comisa fara intervenția autoritatilor. Definiția incitarii data de Curte are urmatorul cuprins: Incitare de catre politie are loc in cazul in care ofițerii implicați - fie membri ai forțelor de securitate sau persoane care acționeaza in conformitate cu instrucțiunile lor - nu se limiteaza la investigarea activitații infracționale intr-o maniera in mod esențial pasiv, ci exercita o astfel de influenta asupra subiectului ca sa incite la comiterea unei infractiuni care nu ar fi fost altfel comisa, in scopul de a face posibila stabilirea infracțiunii, adica, de a furniza probe si de a institui urmarirea penala ... Curtea a statuat ca, atunci cand un acuzat afirma ca el a fost incitat la comiterea unei infracțiuni, instanțele penale trebuie sa efectueze o examinare atenta a materialului din dosar, din moment ce pentru ca un proces sa fie echitabil in sensul articolului 6.1 din Convenție, trebuie sa fie excluse toate probele obținute ca urmare a unor provocari din partea politiei. Acest lucru este valabil mai ales in cazul in care operațiunea organizata de politie a avut loc fara un cadru juridic suficient sau masuri de protecție adecvate. De asemenea, capacitatea sa de a face o constatare de fond cu privire la acest punct vor depinde, totuși, de faptul daca dosarul conține sau nu informații suficiente cu privire la activitațile sub acoperire care au precedat infracțiunile, in special cu privire la detaliile cu privire la intalnirea dintre agenții politiei si reclamant, inainte de incercarea de a achiziționa droguri. Curtea noteaza, in sfarșit, ca, cu excepția marturiilor in instanța a parților la proces, condamnarea reclamantului s-a bazat in intregime pe probele adunate in operațiunea sub acoperire, mai precis rapoartele politiei, stenogramele reclamantului interceptate convorbiri telefonice cu X, configurarea detaliilor de vanzare si inregistrarile ambientale ale convorbirilor dintre X si CAO. In concluzie, fiind conștienta de importanta si dificultațile sarcinii investigatorilor, Curtea considera ca, avand in vedere cele de mai sus, ca instanțele interne nu au investigat in mod adecvat acuzațiile de inscenare. Din aceste motive, s-a considerat ca procesul reclamantului a fost lipsit de caracterul echitabil impus de articolul 6 din Convenție si ca a existat o violare a articolului 6 § 1 din Convenție.”, precizeaza judecatorii CEDO. Transpunand aceste criterii desprinse din jurisprudenta constanta a CEDO la starea de fapt dedusa judecatii raportat la probele apreciate de acuzare ca fiind suficiente pentru a fundamenta condamnarea inculpatului S C, instanta de apel apreciaza corecta solutia de achitare insusindu-si intrutotul motivarea judecatorului fondului, cu urmatoarele completari. Din procesul verbal incheiat la data de 27.10.2014 de catre subinspectorul S C si agentul sef principal T G din cadrul BCCO Timisoara- Serviciul antidrog – fila 58 vol.VII dosar UP, rezulta ca in data de 27.10.2014 s-au intalnit cu colaboratorul sub acoperire G C care le-a declarat ca a avut o discutie cu inculpatul B M S care i-a dat de inteles ca ii poate vinde cocaina stabilind de comun acord sa se intalneasca in apropierea mag Lidl din zona Dambovița. Se mai consemneaza ca, in jurul orelor 21,00 lucratorii de politie au inmanat colaboratorului acoperit G C suma de 900 lei, apoi acesta s-a intalnit cu inculpatul B pe strada Vlasiei unde au discutat cateva minute, colaboratorul i-a dat o suma de bani inculpatului, apoi s-au despartit, inculpatul spunand colaboratorului ca urmeaza sa se intalneasca cu furnizorul sau de cocaina pentru a se aproviziona, trecandu-se in continuare la supravegherea operativa a inculpatului B M, care a fost observat intalnindu-se cu un barbat care conducea un autoturism marca Toyota cu nr. inmatriculare _______ cu care a discutat aproximativ 2 minute, s-au despartit, ulterior conducatorul autoturismului Toyota circuland pe mai multe strazi, iar cand a ajuns pe str.Iancu Vacarescu a parcat autoturismul si a urcat intr-un BMW X 5 de culoare gri cu nr. de inmatriculare ___ ___. In acelasi proces verbal se mai arata ca dupa acest moment colaboratorul sub acoperire a fost contactat de inculpatul B cu care s-a intalnit in acelasi loc, inculpatul a inmanat colaboratorului un obiect de dimensiuni reduse, care a fost predat lucratorilor de politie, care au constatat ca cele doua pachetele de dimensiuni mici din folie de aluminiu, contineau o substanta pulverulenta de culoare alba, despre care colaboratorul a afirmat ca le-a primit de la inculpatul B M contra sumei de 900 lei. In procesul verbal de punere in executare a masurilor de participare autorizata la anumite activitati incheiat la data de 27.10.20145 de catre investigatorul sub acoperire I I - fila 64 vol.VII dosar UP se consemneaza ca in data de 27.10.2014 in jurul orelor 21,00 investigatorul s-a intalnit cu echipa formata din politisti antidrog, respectiv subinspectorul S C si agentul sef principal T G, carora le-a relatat discutia avuta cu colaboratorul G C, conform careia inculpatul B M detine cocaina si este dispus sa-i vanda astfel de droguri pentru 450 lei gramul, astfel ca impreuna cu lucratorii de politie a inmanat colaboratorului suma de 900 lei, care a plecat sa se intalneasca cu inculpatul lucru care s-a intamplat in apropierea complexului comercial Lidl din zona Dambovita, cei doi discutand pret de cateva minute dupa care s-au despartit. Se mai mentioneaza ca investigatorul a fost contactat telefonic de colaboratorul acoperit G C care i-a relatat discutia avuta cu inculpatul B de la care a inteles ca urmeaza sa se intalneasca cu un barbat de la care va cumpara la randul sau drogurile, astfel ca s-a trecut la supravegherea operativa a inculpatului B, acesta intalnindu-se cu un tanar care conducea un autoturism Toyota Yaris cu nr. _______, intalnire care a durat aproximativ 5 minute, iar dupa despartirea celor doi, inculpatul B s-a intalnit cu colaboratorul G C caruia i-a inmanat un obiect de dimensiuni reduse, obiect care a fost predat investigatorului si politistilor antidrog, care au constatat ca cele doua pachetele din folie de aluminiu contineau o substanta suspecta a fi cocaina si despre care colaboratorul a declarat verbal ca provin de la inculpatul B M in schimbul sumei de 900 lei. Prin declaratia data de colaboratorul sub acoperire G C la data de 28.10.2014, in fata procurorului DIICOT – fila 65 vol.VII dosar UP, acesta sustine aceleasi imprejurari, in sensul ca a luat legatura cu investigatorul sub acoperire I I si dupa ce i-a relatat discutia avuta cu inculpatul B a primit suma de 900 lei pentru a cumpara doua grame de cocaina de la acesta din urma, intalnindu-se cu inculpatul pe strada Vlasiei, cu care a avut o discutie despre cantitatea pe care vrea sa o cumpere, i-a spus inculpatului ca doreste 2 grame si i-a inmanat cei 900 de lei. Colaboratorul mai arata ca, inculpatul B i-a spus ca trebuie sa se reintalneasca deoarece el va trebui sa cumpere la randul sau droguri de la altcineva, astfel ca dupa aproximativ 30 de minute s-au intalnit in acelasi loc, ocazie cu care inculpatul i-a inmanat doua pachetele din folie de aluminiu care contineau un praf de culoare alba, despre care inculpatul i-a spus ca este cocaina de buna calitate si dupa ce s-au despartit, a predat cele doua pachetele primite de la inculpatul B investigatorului si lucratorilor de politie. Prin declaratia de martor din data de 28.10.2014 data de investigatorul sub acoperire I I in fata procurorului DIICOT acesta arata ca in data de 27.10.2014 in jurul orelor 21,00 a fost contactat de colaboratorul G C care i-a spus ca inculpatul B M vinde cocaina cu suma de 450 lei gramul si ca s-a oferit sa ii vanda astfel de droguri, astfel ca impreuna cu lucratorii de politie au efectuat un control corporal colaboratorului si i-au inmanat suma de 900 lei, acesta plecand sa se intalneasca cu inculpatul B, lucru care s-a intamplat in apropierea magazinului Lidl din zona Dambovita, cei doi au discutat cateva minute, colaboratorul a inmanat inculpatului suma de bani, respectiv 900 lei si s-au despartit. Martorul mai arata ca G C i-a comunicat telefonic discutia avuta cu inculpatul, care a plecat sa se intalneasca cu un barbat de la care urma sa cumpere drogurile si trecandu-se la supravegherea operativa a inculpatului a observat ca acesta s-a intalnit cu un tanar care conducea un autoturism marca Toyota Yaris cu nr. _______, intalnire care a durat maxim 5 minute si imediat dupa despartirea celor doi, inculpatul B s-a intalnit cu colaboratorul G C si i-a inmanat un obiect de dimensiuni reduse, obiect care a fost predat ulterior investigatorului si politistilor antidrog, constatandu-se ca erau doua pachetele din folie de aluminiu ce contineau o substanta suspecta a fi cocaina, colaboratorul declarand verbal ca acestea provin de la inculpatul B M S in schimbul sumei de 900 lei. In finalul declaratiei, investigatorul arata ca impreuna cu politistii antidrog au efectuat un control corporal al colaboratorului pentru a se convinge ca nu detine asupra sa substante interzise de lege. Din analiza actelor procesuale mai sus enumerate rezulta ca niciuna dintre persoanele care au perceput in mod direct tranzactia efectuata nu au facut referire la primirea de catre inculpatul B a vreunui pachet de la persoana cu care acesta s-a intalnit anterior predarii drogurilor colaboratorului sub acoperire. De asemenea se impune concluzia potrivit careia atat lucratorii de politie din cadrul BCCO Timisoara- Serviciul Antidrog cat si investigatorul sub acoperire nu au cuprins in procesele verbale intocmite elemente care sa permita identificarea persoanei care a condus autoturismul Toyota Yaris cu nr._______ cu care s-a intalnit inculpatul B, nefiind specificate varsta estimata, aspectul fizic, culoarea tenului/ parului, ori alte elemente particulare care sa permita stabilirea ulterioara a unei identitati intre acea persoana si inculpatul S C G. Mai mult decat atat, desi investigatorul a supravegheat operativ intalnirea dintre inculpatul B M S si persoana care a condus autoturismul marca Toyota Yaris cu nr._______, nu a observat ca intre cei doi sa se fi produs operatiunea de primirea - predarea vreunui obiect, o asemenea mențiune fiind facuta doar cu privire la predarea de catre inculpatul B a unui obiect de dimensiuni reduse catre colaboratorul G C. Asa cum a surprins si judecatorul fondului exista semne de intrebare si in ceea ce privește identificarea inculpatului S C G realizata la data de 25.02.2015 de catre organul de politie P A care sustine ca a facut parte din echipa de filaj, desi in procesul verbal incheiat la data de 27.10.2014 nu apare numele acestuia. In declaratia data de acesta la data de 6.02.2017 in fata Tribunalului Timis -fila 66 vol.II dosar fond, arata ca l-a vazut pe inculpatul S din mers intersectandu-se cu masinile, dupa ce inculpatul a plecat de la intersecția str. Budai Deleanu cu Mangalia, ca la filaj au participat 20 de polițiști dar pe procesul verbal s-a trecut doar numele a doi polițiști care au luat legatura cu investigatorul, ca l-a vazut si anterior pe inculpat conducand un autoturism cu numar de inmatriculare ___ ___ cu jante mov usor de identificat, iar din discutiile cu ceilalti participanti la acțiune a aflat ca in ziua de 27.10.2014 inculpatul a coborat din autoturismul Toyota in apropierea barului pe care il detine si a urcat intr-un autoturism BMW. Mai arata ca in seara de 27 personal a facut verificarea in bazele de evidența a populatiei,pasapoarte si permise auto, a identificat fata lui S si a constatat ca este vorba despre el, a asteptat sa aiba o discutie cu colegii de la filaj pentru a se asigura ca a fost vazut si de acestia si sa se efectueze si celelalte verificari de rigoare, respectiv daca masina era inchiriata, daca barul era al inculpatului precum si masinile parcate in fata acestuia si daca autoturismul BMW il dadea spre inchiriere. Martorul arata ca pentru a-l identifica pe inculpatul S a procedat in felul urmator: a verificat-o pe sotia inculpatului care era proprietara autoturismului BMW ( din cate isi aduce aminte) si in programul de cautare au aparut si membrii de familie ai acesteia printre care si S C G, iar in momentul in care a accesat CNP-ul acestuia a aparut fotografia si astfel l-a identificat. In continuare, martorul arata ca el a intocmit procesul verbal, pe care si-a asuma, intarzierea in efectuarea acestui act putand fi datorata faptului ca in acea perioada era foarte mult de munca si se apropiau si sarbatorile. In privinta autoturismului Toyota martorul arata ca nu crede ca avea geamuri fumurii, iar in ceea ce priveste autoturismul BMW din cate isi aduce aminte, aceasta avea geamuri mai inchise la culoare lateral si in spate, dar nu si in fata intrucat prin parbriz se putea vedea, ca atunci cand persoana care a condus masinile a coborat in strada dintr-un autoturism si a urcat in celalalt, pe strada era lumina si se putea vedea, dar este si posibil ca in momentul in care persoana a schimbat masinile sa fi trecut o masina de filaj prin zona si sa il fi vazut, iar pe tot parcursul filajului au putut fi vazute fata si fizionomia inculpatului. Martorul mai precizeaza ca a participat atat la filaj cat si la intocmirea actelor ulterioare, la filaj a fost prezent dupa ora 8 seara in zona de inceput a caii Sagului la intersectia cu str. Budai Deleanu, ca a fost implicat in urmarire in momentul in care l-a vazut pe S masina in care se afla trecand la o distanta de 2 metri de cea in care se afla inculpatul, ca a fost prezent la intalnirea dintre S si B, martorul aflandu-se intr-o masina parcata la o distanta de aproximativ 100 metri de locul intalnirii dintre cei doi si ca personal l-a vazut pe S doar in masina, iar despre aspectul fizic al inculpatului a aratat ca acesta avea parul cret si o inaltime de aprox.1,80 metri insa nu si-a putut da seama de acest lucru intrucat inculpatul se afla in masina. Se impune precizarea potrivit careia martorul P A nu face nici un fel de referire cu privire la un eventual pachet predat de catre inc S C inculpatului B, dupa cum elementele care i-au permis identificarea inculpatului S sunt lacunare cata vreme la momentul operativ al efectuarii tranzactiei era intuneric, martorul nu a avut o intalnire directa cu inculpatul S ci o intersectare in trafic a masinilor in care se aflau cei doi. In mod corect a sanctionat judecatorul fondului modalitatea de efectuare a identificarii inculpatului de catre martorul P A prin incalcarea prevederilor art.134 C.p.p, cu consecinta aprecierii ca declaratia data de catre organul de politie P A nu confirma invinuirea adusa inculpatului in conditiile in care nu cuprinde nici un element referitor la predarea pachetului conținand droguri de catre inculpatul S inculpatului B. In ceea ce privește procesul-verbal intocmit in data de 09.03.2016 de catre subinspector S C din cadrul BCCO Timisoara – Serviciul Antidrog, in care se specifica faptul ca la acea data s-a „procedat la redarea notei de filaj efectuat in data de 27.10.2014, cu ocazia cumpararii controlate de droguri de la inculpatul B M S”, se poate observa faptul ca nota de filaj ce se menționeaza ca ar fi fost redata nu se regasește printre actele procedurale depuse la dosarul cauzei, astfel incat nu se poate verifica existenta acestei note si acuratețea sau corectitudinea redarii sale in cuprinsul procesului-verbal intocmit dupa aproape 1 an si 5 luni de la data efectuarii filajului, astfel ca unui asemenea act procedural intocmit de catre organul de urmarire penala nu ii poate fi acordata o valenta probatorie cu privire la faptele consemnate. Potrivit art.198 alin.2 C.pr.pen. „procesul-verbal ce cuprinde constatarile personale ale organului de urmarire penala ... este mijloc de proba”, in speta putandu-se observa faptul ca procesul-verbal de redare a unei note de filaj, intocmit in data de 09.03.2016 nu specifica faptul ca are la baza constatarile personale ale organului de politie, ci doar faptul ca in acesta sunt redate niște note ale unui filaj efectuat in urma cu aproape 1 an si 5 luni de la data intocmirii sale, respectiv data de 27.10.2014, fara a se specifica cine anume a efectuat acel filaj. Mai mult, se poate observa faptul ca deși cu privire la pretinsele activitați desfașurate in data de 27.10.2014 au intocmit procese-verbale atat investigatorul sub acoperire I I cat si lucratorii de politie (subinsp. S C si ag. sef princ. T G), acestia din urma nu au facut nicio mentiune cu privire la prezenta investigatorului acoperit la aceste activitati, lasand loc dubiului in ce priveste realitatea activitatilor efectuate si persoanele care au participat la acestea. Cu privire la acuzatia adusa, inculpatul S C G a fost audiat la termenul de judecata din data de 15.07.2016 – fila 63 dosar fond si nu a recunoscut fapta reținuta in sarcina sa, aratand ca nu se ocupa de traficul de droguri, nu a deținut niciodata droguri, fiind posibil ca in data de 27.10.2014 sa se fi intalnit cu inculpatul B despre care știa ca este un consumator de droguri, obisnuind sa il imprumute cu diverse sume de bani. In ceea ce priveste declarația inculpatului B M, persoana care ar fi avut rolul de a prelua drogurile de la inculpatul S C si de a le vinde colaboratorului sub acoperire, declaratie data in data de 15.07.2016 – fila 61 dosar fond, acesta arata ca nu a cumparat droguri de la inculpatul S nici in data de 27.10.2014 si nici anterior, ca in data de 27.10.2014 este posibil sa se fi intalnit cu inculpatul S cu care are o relație de prietenie returnandu-i un imprumut,suma de bani obținuta din vanzarea de droguri, iar la momentul intalnirii cu colaboratorul avea drogurile asupra lui, dar nu a dorit sa i le dea intrucat ii cerea sa i le dea pe datorie, astfel ca a luat banii de la colaborator si nu i-a dat cantitatea de droguri pretextand o intalnire cu o persoana de la care urma sa le ia, aspect nereal. Instanta de apel apreciaza ca imprejurarea ca inculpatul B ii spusese colaboratorului sub acoperire ca nu are drogurile asupra lui si ca urmeaza sa faca rost, nu reprezinta o dovada a faptului ca la intalnirea cu inculpatul S C a primit de la acesta o cantitate de droguri, cata vreme din supravegherea operativa nu a rezultat acest lucru. Mai mult decat atat, instanta retine si ca nu s-a realizat o perchezitie corporala asupra inculpatului care ar fi putut oferi elemente asupra caracterului nereal al afirmatiilor referitoare la deținerea drogurilor in momentul intalnirii cu colaboratorul sub acoperire. Deductiile oferite de acuzare nu pot fundamenta hotararea de condamnare, cata vreme apararea inculpatului S formulata si prin intermediul depoziției inculpatului B nu a fost combatuta, dupa cum procurorul nu a mentionat care sunt probele care sa permita concluzia ca o intalnire ce are ca obiect restituirea unui imprumut ar trebui sa dureze mai mult decat o presupune predarea efectiva a banilor si care sunt rațiunile pentru care intalnirea trebuie sa se prelungeasca. Mai mult decat atat, asa cum rezulta din declaratia martorei B A M - fila 83 vol.I dosar fond, aceasta a lucrat la barul detinut de inculpatul S care se ocupa de pariuri sportive si jocuri de noroc, inculpatul B avand o relatie de prietenie cu inculpatul S C si intrucat primul juca asemenea jocuri imprumuta in mod frecvent bani, chiar martora cu consimtamantul patronului sau imprumutandu-i bani din sumele incasate la bar. Martora arata ca inculpatul B restituia sumele imprumutate dandu-i chiar si ei diverse sume de bani pentru a le remite inculpatului S. Din acest punct de vedere nu apare evidenta concluzia procurorului potrivit careia intalnirea dintre cei doi inculpati a fost determinata de necesitatea ca inculpatul B sa primeasca droguri de la inculpatul S, droguri pe care le-a remis apoi colaboratorului sub acoperire. De altfel, in motivele de apel procurorul recunoaște ca momentul efectiv al remiterii drogului de catre inculpatul S catre B nu a fost observat de catre lucratorii de politie care supravegheau intalnirea fiind justificat „ de condițiile de loc, timp ( pe timp de noapte), durata si nu in ultimul rand de rapiditatea cu care se efectueaza in raport de actul infractional si clandestin ce trebuie finalizat de persoanele implicate in astfel de tranzactii”. Fata de toate cele expuse mai sus in consonanta cu aprecierea judecatorului fondului, Curtea retine ca prezumtia de nevinovatie de care se bucura inculpatul S C G nu a fost rasturnata de probele acuzarii, solutia de achitare a sa pentru savarsirea infractiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 fiind temeinica si legala.

CURTEA DE APEL TIMISOARA. Decizia penala nr.719/20.06.2018. In prealabil, sub aspectul continutului constitutiv al infractiunii de santaj prev. de art. 207 alin. 1 si 3 C.p., date fiind criticile formulate de apararea inculpatului P F, Curtea de Apel retine ca relevante considerentele decizie nr. 689/07.11.2017 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 alin. (1) si alin. (3) din Codul penal, in care se arata: „14. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, intr-adevar, notiunea de "constrangere" nu este definita in legislatia penala sau in cea procesual penala, aspect ce denota intentia legiuitorului de a conferi cuvantului criticat sensul sau uzual. In limbajul curent, prin "constrangere" se intelege determinarea unei persoane sa faca sau sa nu faca ceva impotriva vointei sale. Cum infractiunea, in a carei reglementare este folosit substantivul analizat, este o infractiune impotriva libertatii persoanei, mai exact impotriva libertatii de ordin moral a persoanei, pentru ca aceasta nu presupune o privare de libertate, in sens fizic, constrangerea exercitata impotriva subiectului pasiv al infractiunii de santaj trebuie sa ii produca acestuia o stare de temere, de natura a-l determina sa actioneze conform conduitei prevazute in dispozitia normei de incriminare. Prin urmare, constrangerea, astfel exercitata, reprezinta punerea in miscare a unei forte exterioare subiectului pasiv al 13 infractiunii, care poate fi de natura fizica sau morala. In cazul constrangerii fizice, aceasta poate fi exercitata, in mod direct, prin energia fizica a faptuitorului sau prin punerea in miscare, de catre acesta, a unei alte energii de aceeasi natura, capabila sa infranga rezistenta fizica a subiectului pasiv. Spre deosebire de aceasta, constrangerea psihica se exercita prin efectuarea de catre faptuitor a unui act de natura sa inspire victimei temerea ca, in viitor, ea sau o alta persoana apropiata ei va suporta un rau, care va provoca o paguba. In ambele cazuri, pentru realizarea continutului constitutiv al infractiunii, constrangerea trebuie sa fie efectiva. 15. Avand in vedere aceste particularitati ale infractiunii de santaj si, in mod special, obiectul sau juridic, care are in vedere libertatea morala a persoanei, legiuitorul nu a prevazut, in cuprinsul normei de incriminare criticate, modalitatile concrete de realizare a constrangerii, cum ar fi cele "prin violenta sau amenintare", invocate de autorul exceptiei, evitandu-se, astfel, restrangerea, in mod nejustificat, a sferei de aplicare a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul penal. In acest fel intra sub incidenta dispozitiei legale analizate toate formele de constrangere, care au ca rezultat determinarea unei persoane sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, savarsite in scopul de a dobandi in mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, indiferent de actiunile sau inactiunile prin care constrangerea este executata. 16. Aceste aspecte nu sunt, insa, de natura a lipsi prevederile art. 207 alin. (1) din Codul penal de claritate, precizie si previzibilitate, textul criticat respectand conditiile de calitate a legii, impuse prin dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie. 17. Referitor la sintagma "in scopul de a dobandi in mod injust un folos patrimonial", din cuprinsul dispozitiilor art. 207 alin. (3) din Codul penal, aceasta indica, in mod explicit, faptul ca infractiunea de santaj, in forma prevazuta prin textul criticat, este savarsita cu intentie directa, respectiv in vederea dobandirii unui folos, de catre subiectul activ al infractiunii sau de catre o alta persoana. Acest folos poate sa provina de la orice persoana, nu doar de la cea constransa, intrucat scopul infractiunii nu este cel de lezare a victimei, ci are in vedere procurarea respectivului beneficiu. In mod evident, folosirea de catre legiuitor a cuvantului "patrimonial", in cuprinsul sintagmei criticate, denota caracterul direct evaluabil in bani al respectivului folos, care, de altfel, deosebeste forma de baza a infractiunii de santaj, reglementata la art. 207 alin. (1) din Codul penal, de cea agravata, prevazuta la alin. (3) al aceluiasi articol. In fine, utilizarea cuvantului "injust", in cuprinsul normei de incriminare supuse controlului de constitutionalitate, releva caracterul incorect si nelegal al modalitatii de obtinere a folosului vizat, respectiv prin restrangerea libertatii persoanei.” Prin urmare, de esenta infractiunii de santaj este actiunea de constrangere exercitata asupra persoanei vatamate, astfel ca instanta trebuie sa stabileasca in cauza: daca a existat o constrangere, cine a realizat-o, scopul urmarit. In ceea ce il priveste pe inculpat, Curtea de Apel constata nu numai ca nu exista probe suficiente in sensul ca nu a avut o conduita ce ar putea fi caracterizata drept „constrangere” sau ca ar fi indemnat pe coinculpat la o asemenea conduita, ci insasi persoana vatamata a declarat in final ca discutiile s-au purtat pe un ton normal si presiunea ar fi fost „nesemnificativa”; iar declaratiile acestuia au fost inconstante, asa cum s-a aratat deja in evaluarea acestora. Prin urmare, in cauza se impune, in temeiul art. 17 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. c C.p.p., achitarea inculpatului pentru savarsirea infractiunii de santaj prev. de art. 207 alin. 1 si 3 C.p.

CURTEA DE APEL BUCURESTI. SECTIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL. Sentinta civila nr.2786. Dosar. nr.3203/2/2016. Pana la modificarea Legii nr.21/1996 prin O.U.G. nr.31/2005, ordinul de declansare a investigatiei era ultimul act al autoritatii de concurenta care putea sa conduca la intreruperea cursului prescriptiei; astfel, puteau sa determina intreruperea prescriptiei doar actiunile prealabile inceperii investigatiei, nu si cele ulterioare inceperii investigatiei. Ordinul nr.395/17.02.2011 emis de presedintele Consiliului Concurentei, ordin prin care a fost disjunsa investigatia in opt investigatii distincte, nu are relevanta in cauza, fiind ulterior declansarii investigatiei. Schimbarea raportorului investigatiei, de trei ori in cursul acesteia, este imputabila autoritatii de control, si nu poate fi invocata ca motiv de intrerupere a prescriptiei. Prevederile O.U.G. nr.31/2015 nu pot avea caracter retroactiv. Cum cauzele de intrerupere a cursului prescriptiei au fost in mod limitativ reglementate prin art.59 alin.(l) si alin.(2) din Legea nr.21/1996, pe de o parte, nu poate fi retinuta sustinerea paratului potrivit careia singura limitare impusa expres de legiuitor este cea referitoare la termenul special de 10 ani de la data savarsirii faptei anticoncurentiale, iar pe de alta parte, nu prezinta relevanta faptul ca pana la data emiterii deciziei contestate in cauza paratul nu a avut o atitudine complet pasiva, emitand diverse acte sau intreprinzand diverse actiuni. Termenul special de prescriptie de 10 ani nu se aplica in orice investigatie efectuata de Consiliul Concurentei, ci doar in situatia efectuarii, in mod succesiv, de acte care se incadreaza in ipoteza reglementata de alin.(l) si alin.(2) al art.59 din Legea nr.21/1996, art.59 alin.(4) din lege folosind mentiunea "cel mai tarziu". Astfel, in cazul in care ultimul act intreprins de Consiliu si care se incadreaza in categoria celor prevazute de art.59 alin.(l) si alin.(2) din Legea nr.21/1996 a fost savarsit la 2 ani de la data incetarii practicii anticoncurentiale, termenul de prescriptie va expira dupa 5 ani de la data savarsirii respectivului act, nu la expirarea a 10 ani de la data incetarii practicii anticoncurentiale. In conditiile in care prescriptia dreptului de a aplica sanctiunea contraventionala este supusa in intregime dispozitiilor legale sub imperiul carora a inceput sa curga, modificarile aduse Legii nr.21/1996 prin O.U.G. nr.31/2015 (in sensul ca "orice actiune intreprinsa de catre Consiliul Concurentei in scopul unei examinari preliminare sau in scopul investigarii unei incalcari a legii intrerupe cursul termenelor de prescriptie", nu doar actiunile efectuate in scopul unei examinari preliminare sau in scopul declansarii unei investigatii), modificari in vigoare la data emiterii deciziei contestate, nu isi gasesc aplicare in cauza, deoarece ar fi nesocotit principiul neretroactivitatii legii. Sanctiunea aplicata reclamantei prin Decizia nr.7/19.02.2016 emisa de Consiliul Concurentei se incadreaza in limitele stabilite de art.55 alin.(l) din Legea nr.21/1996. Pentru considerentele de fapt si de drept prezentate, apreciind intemeiata cererea de chemare in judecata formulata, in temeiul art.58 alin.(5) din Legea nr.21/1996, instanta va anula in parte Decizia nr.7/19.02.2016 emisa de Consiliul Concurentei, in ceea ce o priveste pe reclamanta, si va exonera reclamanta de la plata amenzii aplicate prin decizia mentionata.

CURTEA DE APEL TIMISOARA. Incheierea penala nr.53/CO/CP/2016. Prin incheierea pronuntata de Tribunalul Arad la data de 03.03.2016 (incheiere pronuntata in baza art. 345 alin.1 Cod procedura penala) au fost admise cererile formulate de inculpati (f.18 – 19) si au fost excluse o parte din probele administrate in faza de urmarire penala; totodata, in temeiul art 345 alin.2 Cod procedura penala s-a dispus comunicarea incheierii catre parchet, in scopul luarii la cunostinta a continutului incheierii si al precizarii daca se mentine dispozitia de trimitere in judecata ori se solicita restituirea cauzei. Potrivit legii (art. 345 alin.3 Cod procedura penala) procurorul are obligatia de a raspunde, in termen de 5 zile de la comunicarea incheierii, daca mentine dispozitia de trimitere in judecata ori solicita restituirea cauzei. Dupa ce procurorul raspunde (ori daca nu raspunde in termenul prevazut de lege) judecatorul de camera preliminara are indatorirea de a pronunta o noua incheiere (de finalizare a procedurii de camera preliminara), in conditiile art.346 alin.1 Cod procedura penala, incheiere care este supusa contestatiei impreuna cu incheierea intermediara prin care s-au solutionat anterior cereri si exceptii – aceasta concluzie este sustinuta de analiza prevederilor art.347 alin.1 Cod procedura penala. Rezulta din cele ce preced ca incheierea intermediara, pronuntata la data de 03.03.2016 - in baza art. 345 alin.1 Cod procedura penala, nu este supusa separat unei cai de atac, legea procesual penala permitand contestarea acesteia numai odata cu incheierea prin care se finalizeaza procedura. Avand in vedere ca in speta s-a exercitat o cale de atac neprevazuta de lege, solutia care se impune este aceea de respingere ca inadmisibila a contestatiei. Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 4251 alin.7 pct.1 lit. a Cod procedura penala va respinge, ca inadmisibila, contestatia declarata de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad impotriva Incheierii penale din data de 03.03.2016 pronuntata de judecatorul de camera preliminara din cadrul Tribunalului Arad, Sectia penala in dosarul nr. ________.

CURTEA DE APEL TIMISOARA. Decizia penala nr.197/R/14 octombrie 2013. Din situatia de fapt expusa in rechizitoriu rezulta ca inculpatii S B si H S (agenti principali de si lucratori ai Politiei Judiciare) sunt acuzati ca in perioada 17 - 19.04.2012 au pretins, prin intermediul invinuitului C M (agent principal de politie, lucrator al Politiei Judiciare si coleg al celor doi inculpati), de la martorul-denuntator B. V. M., o suma de bani (al carei cuantum nu l-au precizat), iar in data de 20.04.2012 au primit de la martorul denuntator, prin intermediul invinuitului C. M., suma de 600 lei (cate 300 lei fiecare), pentru a nu efectua acte de cercetare penala fata de martorul-denuntator B. V. M., suspectat de savarsirea la data de 14.04.2012 a infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de catre o persoana care nu poseda permis de conducere prevazuta in art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si pentru a restitui martorului-denuntator certificatul de inmatriculare si asigurarea autovehiculului (ridicate de la acesta cu ocazia opririi in trafic in data de 14.04.2012). Cronologic, activitatea de investigare a acestei infractiuni, s-a desfasurat astfel: in data de 20.04.2012 martorul B. V. M. a denuntat fapta la Serviciul Judetean Anticoruptie Arad; in aceeasi data (20.04.2012) s-a organizat o operatiune de surprindere in flagrant, ocazie cu care martorul-denuntator s-a intalnit cu invinuitul C. M.si i-a remis acestuia suma de 600 lei, insa denuntatorul a predat alte bancnote decat cele marcate de catre organele de urmarire penala; organele de urmarire penala au intervenit in momentul in care martorul-denuntator se afla in masina cu invinuitul C. M. si au constatat flagrantul. In acest moment organele de urmarire penala au luat decizia sa obtina probe si impotriva inculpatilor S. B. si H. S., motiv pentru care l-au convins pe invinuitul C. M. sa continue activitatea infractionala, respectiv sa il contacteze telefonic (in aceeasi zi - 20.04.2012, in jurul orei 1700) pe inculpatul S. B., sa-i sugereze acestuia ca a primit banii de la denuntator si sa stabileasca o intalnire in vederea remiterii banilor. Mai mult, invinuitul C. M. a fost convins sa participe activ la o noua operatiune de surprindere in flagrant (din aceeasi zi - 20.04.2012, ora 1930), sa ofere si sa remita suma de 600 lei inculpatilor S B.si H S.. Flagrantul a esuat, in sensul ca, dupa ce invinuitul Ciorne! Marius a lasat banii pe bordul autovehiculului (afirmatia apartine invinuitului C. M. si a fost facuta cu ocazia audierii sale in fata instantei de apel) inculpatul H. a plecat de la fata locului inainte de interventia organelor de urmarire penala, banii nefiind gasiti. Prin urmare, activitatea de investigare a faptelor are doua momente principale: 1) denuntul martorului B V M combinat cu flagrantul organizat pentru invinuitul C. M.; 2) activitatea infractionala ulterioara desfasurata de invinuitul C. M. (la solicitarea organelor de urmarire penala) coroborata cu cel de-al doilea flagrant. In opinia instantei de apel, activitatea desfasurata de invinuitul C. M., la solicitarea organelor de urmarire penala, a incalcat dispozitiile imperative ale art. 68 alin. (2) din Codul de procedura penala. Potrivit textul de lege mentionat „ este oprit a determina o persoana... sa continue savarsirea unei fapte penale, in scopul obtinerii unei probe". In momentul in care organele de urmarire penala i-au solicitat colaborarea, numitul C. M. avea calitatea de invinuit, facand chiar el obiectul cercetarii penale alaturi de cei doi inculpati. Prin urmare, colaborarea acestuia nu s-a facut in calitate de investigator sau colaborator sub acoperire, calitate in care, in baza autorizatiei date de procuror si in limitele stabilite, putea comite fapte de natura penala (respectiv, putea oferi si remite sume de bani cu titlu de mita). Procurorul sustine ca invinuitul C. M. a colaborat de buna-voie, insa probele de la dosar infirma aceasta sustinere. In realitate invinuitul C. M. a fost pus in mod direct si explicit, in fata urmatoarei alternative: fie accepta sa continue savarsirea infractiunii si sa obtina probe impotriva celor doi inculpati, urmand ca drept rasplata sa fie scos de sub urmarire penala si sa primeasca o amenda administrativa in cuantum de 1000 lei, fie sa nu colaboreze, urmand sa fie trimis in judecata (cu riscul de a fi condamnat la o pedeapsa cu inchisoarea, care ar fi pus capat carierei sale de politist). Aceasta imprejurare rezulta foarte clar din discutia telefonica purtata de invinuit cu o persoana (al carei nume nu este mentionat in procesul verbal de redare) la data de 20.04.2012, in jurul orei 1600, discutie care se pare, a fost purtata in timp ce invinuitul se afla chiar in sediul unitatii de parchet si de fata cu procurorul de caz (f. 60 d.u.p.). Aceasta discutie se coroboreaza cu mentiunile din cuprinsul rechizitoriului, in sensul ca invinuitul C. M. a fost scos de sub urmarire penala si i s-a aplicat o amenda administrativa de 1000 de lei (10 milioane de lei vechi - suma care apare mentionata in discutia telefonica). In acest context, instanta de apel apreciaza ca mijloacele de proba obtinute in baza activitatii infractionale continuate de invinuitul C. M. trebuie excluse din materialul probator (inclusiv declaratiile invinuitului C. M. date in faza de judecata, in calitate de martor, intrucat si fata de acestea exista o suspiciune rezonabila ca pot fi influentate de solutia adoptata de procuror fata de acesta pentru C. M. solutia de scoatere de sub urmarire penala nu este definitiva, aceasta poate fi infirmata si se poate dispune trimiterea in judecata). Mijloacele de proba ramase in urma operatiunii de excludere (declaratiile martorului-denuntator sl flagrantul organizat fata de invinuitul C. M. - si acesta partial esuat, intrucat banii, in cupiura marcata de organele de urmarire penala, nu au fost gasiti asupra invinuitului), ofera date in legatura cu activitatea presupus infractionala a invinuitului C. M. (care nu face obiectul trimiterii in judecata), nu si fata de acuzatia adusa inculpatilor, situatie in care instanta de apel va pronunta achitarea inculpatilor intrucat fapta imputata nu exista. Pentru aceste considerente, in baza art. 379 pct.2 lit.a Cpp vor fi admise apelurile declarate de inculpatii H S si S. B impotriva sentintei penale nr.52/2013 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. ______/108/2012. Se va desfiinta sentinta apelata si rejudecand cauza: in baza art. 11 pct.2 lit.b rap. la art. 10 lit.a Cpp se va dispune achitarea inculpatilor S. B. si H. S. pentru savarsirea infractiunii de luare de mita prev. de art. 254 al.1 Cp rap. la art. 6,7 al.2 din Legea 78/2000. In baza art. 379 pct.1 lit.b Cpp se va respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad impotriva aceleiasi sentinte.

CURTEA DE APEL TIMISOARA. SECTIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL. Sentinta civila nr.516/14 noiembrie 2011. Se constata ca, prin Dispozitiile nr.2552/12.09.2007 si nr.3148/23.11.2007 emise de catre Primarul Municipiului Timisoara in temeiul Legii 10/2001, s-a dispus restituirea in natura pentru apartamentele aflate in proprietatea statului, si s-a propus acordarea de despagubiri pentru cele care au fost instrainate fostilor chiriasi in baza Legii nr.112/2005, din doua imobile care au apartinut antecesoarei reclamantilor, notificatoare. Desi reclamantii s-au adresat in mod repetat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor pentru a le comunica stabilirea cuantumului de restituire a despagubirilor, aceste autoritati nu le-au oferit un raspuns care sa le confere elemente certe privind termenul in care vor fi solutionate notificarile acestora de reparatie pentru dreptul de proprietate asupra imobilelor amintite, motiv pentru care considera ca drepturile le sunt incalcate, solicitand obligarea autoritatii amintite sa emita deciziile de stabilire a despagubirilor corespunzatoare pentru imobilele mentionate in dispozitiile emise de Primarul Municipiului Timisoara. In drept, se invoca art.20 din Legea 247/2005 si art.8 alin. I din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ. In solutionarea prezentei cauze, Curtea va avea in vedere jurisprudenta instantei supreme in materie, potrivit careia lipsa unui termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de solutionare a cererilor de retrocedare si de emitere a deciziei privind titlul de despagubire - nu poate constitui o justificare a autoritatii publice pentru tergiversare si nesolutionare intr-un termen rezonabil, intrucat dreptul la solutionarea intr-un termen rezonabil reprezinta o garantie pentru solutionare echitaBlla atat in procedura prealabila cat si in contencios, fiind statuat ca atare in art.6 din Conventia europena a drepturilor omului. Totodata, emiterea deciziei reprezentand titlu de despagubiri este precedata pacurgerea procedurii administrative, cuprinzand analiza legalitatii si evaluarea, neputand fi separata de aceasta, reclamantii criticand in mod explicit atat tergiversarea emiterii titlului cat si desfasurarea procedurii administrative prealabile. Prin urmare, in raport cu situatia de fapt anterior expusa, din modul in care autoritatea parata a inteles sa raspunda cererii reclamantului, rezulta nu numai faptul ca aceasta autoritate nu are in vedere un asemenea termen rezonabil, ci dimpotriva, rezulta intentia de tergiversare, cata vreme, de la momentul emiterii Dispozitiei nr. nr.2552/12.09.2007, si pana in prezent au trecut aproximativ 4 ani, timp in care dosarul aferent nr.47020/CC desi inregistrat la autoritatea parata, a fost restituit primariei in mod nelegal si fara a fi incunostintati reclamantii, in aceste conditii restituirea neputand servi drept justificare pentru neparcurgerea celorlalte etape in procedura administrativa si emiterea titlului de despagubire, conform reglementarilor Titlului VII din Legea nr.247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare. In ceea ce priveste, dosarele aferente celorlalte doua dispozitii nr.3148/23.11.2007 si nr.1691/13.07.2009, inregistrate la parata sub nr.45665/07.10.2009 si respectiv, nr.47014/10.05.2010, instanta retine ca invocarea criteriului aleatoriu in procesul de selectare a dosarului pentru solutionare conform Deciziei nr.2815/16.09.2008 a Comisiei Centrale, asa cum a statuat instanta suprema - ex. Decizia nr.4503 din 21.11.2007, publicata - nu poate fi primita drept justificare, fiind evident ca, procedandu-se astfel, nu numai ca nu poate fi vorba despre un termen rezonabil, dar se pot produce grave inechitati, in sensul ca cererile inregistrate ulterior sa fie solutionate in defavoarea celor anterioare, nemaifiind respectata egalitatea de tratament pretinsa de Comisie. In consecinta, contrar celor sustinute de parate, intr-un asemenea caz, instanta suprema retine nerespectarea principiului egalitatii de tratament, iar criteriile enumerate de jurisprudenta CEDO in materia termenului rezonabil, nu pot exonera parata in cauza de fata, cata vreme in dosarele aferente celor 3 decizii, rezulta exclusiv culpa autoritatii competente pentru considerentele anterior aratate, neputand fi vorba despre o culpa a reclamantilor, nefiind invocata nici o complexitate deosebita a cauzelor ca temei obiectiv al nerespectarii unui termen rezonabil. Asa fiind, retinand nerespectarea termenului rezonabil si in ceea ce priveste solutionarea dosarelor aferente celorlalte doua dispozitii, prin trecerea unui interval de aproximativ 4 ani, respectiv, 2 ani de la momentul emiterii acestora, parata neprezentand o explicatie pertinenta nici cu privire la data inregistrarii celor 2 dosare, la un interval de 2 ani, respectiv, un an de la data emiterii respectivelor dispozitii, avand in vedere ca modul de manifestare al autoritatii parate echivaleaza cu un refuzul nejustificat de a solutiona cu celeritate cererile reclamantilor, cu exces de putere, prin incalcarea drepturilor acestora, in sensul art.2 alin.1 lit.i si n din Legea nr.554/2004, rezulta ca actiunea este fondata. Fata de considerentele expuse, pentru o solutionare unitara a cererilor reclamantilor, vazand si dispozitiile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 ce permit oricarei persoane ce se considera vatamata intr-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ al unei autoritati publice s-au prin nesolutionarea in termen legal a unei cereri, sa se adreseze astfel instantei de contencios administrativ pentru anularea actului sau recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei, ce se coroboreaza cu prev. art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 privind solutiile ce le poate da instanta, Curtea va admite actiunea reclamantului, dispunand obligarea paratei ce are calitate procesuala activa, respectiv, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor la parcurgerea etapelor procedurii administrative in cele trei dosare, finalizate cu emiterea titlului de despagubire, in conditiile reglementarilor Titlului VII din Legea nr.247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare. Prin urmare, va obliga parata sa efectueze demersurile administrative necesare pentru emiterea titlurilor de despagubire, constand in finalizarea etapei de verificare a legalitatii respingerii cererilor de restituire in natura, si desemnarea evaluatorului in conditiile art.13 alin.6 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, in vederea intocmirii raportului de evaluare, iar in raport cu dispozitiile art.16 alin.7 din acelasi titlu, sa emita decizia reprezentand titlul de despagubire pe numele reclamantilor, pentru a asigura astfel respectarea imperativului solutionarii dosarului intr-un termen rezonabil pentru toate etapele procedurii.

TRIBUNALUL TIMIS. SECTIA I CIVILA. Decizia civila nr.116/R/21.09.2016. Revizuientul subliniaza ca cererea de revizuire este intemeiata pe art.322 pct.5 C.poc.civ anterior si anume ca dupa darea hotararii s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor. Se mentioneaza ca inscrisurile noi la care face trimitere si in baza carora se impune revizuirea sunt reprezentate de inscrisurile ce au prezentat dovada achitarii cautiunii la licitatie de catre numitele S si N, au fost obtinute ca urmare a avansarii sumelor de catre creditorul O. Totodata suma achitata de N pana la valoarea cu care a fost adjudecat imobilul, urmarirea penala a dovedit ca provine de la creditorul O, astfel aceste inscrisuri si intelegeri nu au putut fi dovedite la momentul solutionarii dosarului civil desi aceste acte si intelegeri au existat in forma in care urmarirea penala a stabilit-o. Astfel prin hotararea penala si actele de urmarire penala intreprinse in dosarul penal s-a stabilit ca inscrisurile detinute de adjudecatara s-au realizat ca urmare a planului gandit in vederea fraudarii dispozitiilor prevazute de art 510 alin.2 C.proc.civ, Revizuentul intelege sa invoce sentinta penala nr.347/PI a Tribunalului Timis, pronuntata in dosarul 29582/325/2014, precum si decizia 576/2016 din data de 05.05.2016 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul mai sus mentionat si actele la care a facut vorbire anterior, sustinand ca potrivit acestor hotarari este evidenta fraudarea sa de catre cele trei persoane, precum si modul in care au conlucrat pentru obtinerea acestui rezultat. Deliberand asupra cererii de revizuire a deciziei civile nr.1008/R/03.10.2013 pronuntate de Tribunalul Timis in dosar nr._______/325/2011* pendinte, prin raportare la exigentele art.322 si urm. C.proc.civ., tribunalul urmeaza a o respinge, pentru considerentele ce succed: Revizuentul a inteles sa promoveze prezenta cale extraordinara de atac, de retractare, impotriva unei hotarari judecatoresti pronuntata de Tribunalul Timis in solutionarea caii de atac a recursului, cerere intemeiata pe art.322 pct.5 C.proc.civ. din 1865 si anume ca dupa darea hotararii s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor, constand in sentinta penala nr.347/PI a Tribunalului Timis, pronuntata in dosarul _____/325/2014 si decizia penala nr.576/05.05.2016 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara. Tribunalul apreciaza ca decizia civila la a carei retractare se tinde, pronuntata in temeiul art.304 ind.1 C.proc.civ. din 1865 indeplineste conditia evocarii fondului si, de asemenea, jurisprudenta si doctrina admit ca si hotararile judecatoresti solutionate ulterior pronuntarii celei supusa revizuirii reprezinta inscrisuri noi care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor, motiv pentru care finele de neprimire invocate de intimati prin intampinare vor fi inlaturate. Analizand insa continutul hotararilor judecatoresti pronuntate in materie penala, tribunalul constata ca alegatia revizuentului potrivit careia decizia civila este contrazisa de catre instantele penale care constata complicitatea intre intimati la fraudarea sa nu se verifica, in conditiile in care sentinta penala care a retinut in sarcina intimatilor savarsirea infractiunilor de inselaciune si constituirea unui grup infractional, respectiv de fals in declaratii a fost schimbata prin decizia penala nr.576/05.05.2016 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, decizie prin care intimatii au fost achitati sub aspectul celor doua infractiuni relevante in cauza, inselaciune si constituirea unui grup infractional, fiind mentinuta doar infractiunea de fals in declaratii in privinta intimatei N. pentru nementionarea in declaratia de avere a pretului obtinut din vanzarea subsecventa a imobilului (fara legatura de cauzalitate insa cu speta de fata). In analiza situatiei de fapt de care se prevaleaza revizuentul, instanta penala de apel a retinut ca legalitatea procedurii de licitatie a fost stabilita de catre instantele civile si ca modalitatea de adjudecare, chiar daca nu este si morala, ea este legala. In raport de aceasta situatie de fapt, tribunalul constata ca nu se poate proceda la rejudecarea recursului promovat de contestatorul-revizuent. Procedura de fata la care a inteles sa apeleze revizuentul, desi apta, in principiu, a conduce la finalitatea aratata, in speta dedusa judecatii nu poate determina o rejudecare a recursului, cata vreme, cum s-a aratat, inscrisurile noi de care se prevaleaza domnia sa nu au caracter determinant, in sensul ca nu pot duce la o alta solutie de fond decat cea adoptata de instanta civila de recurs. De asemenea, principiul este ca eventuale greseli de judecata nu sunt susceptibile de cenzura decat cu titlu exceptional in cadrul procesual cantonat pe art.322 si urm. C.proc.civ., intrucat s-ar aduce o grava atingere autoritatii de lucru judecat de care se bucura o hotarare judecatoreasca ce prezinta caracter definitiv si s-ar incalca principiul securitatii raporturilor juridice proteguit inclusiv de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Pentru toate aceste considerente, in temeiul art.322 si urm. C.proc.civ., tribunalul va respinge prezenta cerere de revizuire.

CURTEA DE APEL TIMISOARA. Decizia penala nr.542/A/26 aprilie 2017. Instanta de apel constata ca la stabilirea starii de fapt nu mai poate analiza ca probatoriu declaratia de martor a numitului I.A. si inregistrarile efectuate in mediul ambiental de denuntatorul P.I., intrucat acestea au fost excluse in urma procedurii de camera preliminara, prin incheierea penala nr.98/CO/CP/CC din data de 15.06.2016 a judecatorului de camera preliminara din cadrul Curtii de Apel Timisoara, astfel incat, ca si probatoriu vor fi analizate declaratiile inculpatilor si ale martorilor P. I. si B. G. Curtea nu poate retine sustinerea procurorului formulata in motivarea apelului potrivit careia inlaturarea celor doua probe este valabila doar in camera preliminara, iar in faza cercetarii judecatoresti cele doua probe pot fi readministrate, deoarece potrivit dispozitiilor noului cod de procedura penala in vigoare de la 1.02.2014 procedura camerei preliminare presupune de asemenea verificarea legalitatii administrarii probelor sub aspectul conditiilor impuse in titlul IV din partea generala a C.p.p., intitulat „ Probele, mijloacele de proba si procedeele probatorii”. In conditiile in care printr-o hotarare definitiva in camera preliminara au fost inlaturate aceste probe, consecinta acesteia este imposibilitatea folosirii acestora la solutionarea actiunii penale.

CURTEA DE APEL TIMISOARA. Decizia penala nr.576/A/2017. In cadrul motivelor de apel depuse de inculpatii O P, S M si N A V acestia au criticat hotararea primei instante sub aspectul netemeiniciei si a l nelegalitatii, aratand faptul ca instante in mod gresit a apreciat ca se fac vinovati de savarsirea infractiunii de inselaciune. In acest sens s-a aratat faptul ca in cazul infractiuni de inselaciune practica judiciara si doctrina de specialitate au stabilit ca subiect pasiv al infractiunii de inselaciune este persoana indusa in eroare, fata de aceasta trebuind sa se exercite manoperele dolozive si nu fata de un tert. Pretinsa inducere in eroare a executorului C.C., prin ascunderea relatiilor de rudenie si a intelegerii privind participarea formala la licitatie nu a avut loc deoarece inculpatele nu au declarat o alta identitate decat cea reala, nu au avut obligatia de a declara legatura de rudenie, iar aceasta legatura nu constituia un impediment pentru a participa la licitatie. Partile civile au cunoscut fiecare termen al licitatiei precum si faptul ca dupa cea dea treia licitatie bunul licitat se poate vinde la pretul cel mai mare oferit. In cauza se arata faptul ca instanta de judecata face o confuzie asupra laturii obiective a infractiunii in forma agravata, care nu poate fi comisa decat printr-o actiune de folosire de nume sau calitati mincinoase si nu prin omisiunea ascunderii relatiilor de rudenie. Infractiunea comisiva care presupune producerea unui rezultat se considera savarsita si prin omisiune cand exista o obligatie legala sau contractuala de a actiona, or in cazul de fata nu exista o astfel de obligatie de declarare a relatiilor de rudenie . In cadrul hotararii penale atacate judecatorul fondului a aratat motivat faptul ca cei trei inculpati au participat la licitatia tinuta la data de 29.06.2011 comportandu-se ca si cum nu se stiau, in scopul obtinerii de catre inculpatul O, prin persoane interpuse, a imobilului, cunoscand faptul ca celalalt creditor ( C Al.) nu poate participa la momentul tinerii licitatiei deoarece era plecat din localitate. Este adevarat faptul ca inculpatul O afland despre imposibilitatea participarii creditorului C la locul si momentul tinerii licitatiei, a discutat cu sora si cu cumnata sa despre posibilitatea obtinerii imobilului scos la licitatie, la un pret relativ scazut, si s-au prezentat la licitatie mimand faptul ca nu se cunosteau, iar urmare a adjudecarii imobilului la un pret mai mic decat pretul cu care inculpatul O putea sa-l adjudece in mod legal au diminuat suma ce urma a fi distribuita in urma vanzarii imobilului. Prin actionarea in aceasta modalitate cei trei inculpatii au creat un prejudiciu atat creditorului C.AL. cat si celor doua parti civile succesoarele defunctului M. B. L.. Cu toate acestea, pentru a se putea dispune condamnarea inculpatilor sub aspectul savarsirii infractiunii de inselaciune, este necesar ca in cauza sa fie regasite intrunite cumulativ toate elementele constitutive ale acestei infractiunii. Sub acest aspect, judecatorul de la prima instanta nu a verificat, in cadrul laturii obiective, existenta elementului material, adica daca inducerea in eroare s-a realizat prin prezentarea ca mincinoasa a unei fapte adevarate sau ca adevarata a unei fapte mincinoase. In cuprinsul hotararii atacate, judecatorul fondului face referire la prezenta celor trei inculpatii la momentul tinerii licitatie si la comportarea lor ca si cum acestia nu se cunosteau, in scopul adjudecarii imobilului la un pret mult mai mic decat ar fi putut-o face inculpatul O. daca la licitatie nu participau si cele doua inculpate. In cadrul elementului material inducerea in eroare, la infractiunea de inselaciune, se poate realiza fie printr-o actiune fie printr-o omisiune. In speta dedusa judecatii s-a apreciat ca inducerea in eroare s-a realizat prin comportarea simulata a celor trei inculpati, si care nu au anuntat ca se cunosc si mai mult decat atat, intre ei exista relatii de rudenie, inducand in eroare pe executorul judecatoresc, iar prin aceasta au pricinuit o paguba atat creditorului C. Al. cat si debitorului M.B.L. Infractiunea comisiva care presupune producerea unui rezultat se considera savarsita si prin omisiune, cand, exista o obligatie legala sau contractuala de a actiona, or in cazul de fata nici un text legal nu obliga pe inculpatele N. si S. sa declare legaturile de rudenie cu inculpatul O. Este adevarat faptul ca inculpatul O afland despre imposibilitatea participarii creditorului C. la locul si momentul tinerii licitatiei, a discutat cu sora si cu cumnata sa despre posibilitatea obtinerii imobilului scos la licitatie, la un pret relativ scazut, si s-au prezentat la licitatie mimand faptul ca nu se cunosteau, iar urmare a adjudecarii imobilului la un pret mai mic decat pretul cu care inculpatul O putea sa-l adjudece in mod legal au diminuat suma ce urma a fi distribuita in urma vanzarii imobilului. Prin actionarea in aceasta modalitate cei trei inculpatii au creat un prejudiciu atat creditorului C.A. cat si celor doua parti civile succesoarele defunctului M. B.L. Cu toate acestea, pentru a se putea dispune condamnarea inculpatilor sub aspectul savarsirii infractiunii de inselaciune, este necesar ca in cauza sa fie regasite intrunite cumulativ toate elementele constitutive ale acestei infractiunii. Sub acest aspect, judecatorul de la prima instanta nu a verificat, in cadrul laturii obiective, existenta elementului material, adica daca inducerea in eroare s-a realizat prin prezentarea ca mincinoasa a unei fapte adevarate sau ca adevarata a unei fapte mincinoase. In cuprinsul hotararii atacate, judecatorul fondului face referire la prezenta celor trei inculpatii la momentul tinerii licitatie si la comportarea lor ca si cum acestia nu se cunosteau, in scopul adjudecarii imobilului la un pret mult mai mic decat ar fi putut-o face inculpatul O. daca la licitatie nu participau si cele doua inculpate. In cadrul elementului material inducerea in eroare, la infractiunea de inselaciune, se poate realiza fie printr-o actiune fie printr-o omisiune. In speta dedusa judecatii s-a apreciat ca inducerea in eroare s-a realizat prin comportarea simulata a celor trei inculpati, si care nu au anuntat ca se cunosc si mai mult decat atat, intre ei exista relatii de rudenie, inducand in eroare pe executorul judecatoresc, iar prin aceasta au pricinuit o paguba atat creditorului C.A. cat si debitorului M.B.L. Infractiunea comisiva care presupune producerea unui rezultat se considera savarsita si prin omisiune, cand, exista o obligatie legala sau contractuala de a actiona, or in cazul de fata nici un text legal nu obliga pe inculpatele N.si S. sa declare legaturile de rudenie cu inculpat. Potrivit art. 439 ind. 1 din vechiul cod de procedura civila ( in vigoare la momentul tinerii licitatiei) poate participa la licitatie orice persoana care, cel mai tarziu pana la inceperea vanzarii la licitatie publica, a consemnat la Casa de Economi si Consemnatiuni, la dispozitia executorului judecatoresc, cel putin 10 % din pretul de incepere a licitatiei pentru bunurile pe care intentioneaza sa le cumpere. Se poate observa cu usurinta faptul ca textul legii mai sus aratat nu interzicea ( la momentul respectiv) participarea rudelor la licitatie si nici adjudecarea de bunuri. Martorul C.C. audiat fiind atat de judecatorul fondului cat si in fata Curtii de Apel, a declarat ca si daca ar fi cunoscut calitatea de rude a inculpatilor nu ar fi putut interzice participarea acestora la licitatie. Nemultumirile partilor civile sunt legate nu atat de participarea rudelor inculpatului O. la licitatie, cat mai ales de pretul cu care imobilul a fost adjudecat si ce urma a fi distribuit, si care era cu mult mai mic decat pretul pe care inculpatul O. l-ar fi platit daca dorea sa adjudece personal imobilul. Dispozitiile art. 500 si urm. din vechiul cod de procedura civila (in vigoare la momentul respectiv), prevedeau faptul ca, in cazul in care nu a fost oferit pretul la care imobilul a fost evaluat, vanzarea se va amana la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o noua publicatie in conditiile art. 504 alin. 3. La acest termen licitatia va incepe de la pretul de 75 % din cel la care imobilul a fost evaluat. Daca nu se obtine pretul de incepere a licitatiei, la acelasi termen bunul va fi vandut la cel mai mare pret oferit. Vanzarea se va putea face chiar daca se prezinta o singura persoana care ofera pretul de la care incepe licitatia. Din cuprinsul procesului verbal de adjudecare incheiat la data de 29.06.2011 orele 10.55, rezulta faptul ca imobilul a fost adjudecat de catre inculpata N pentru pretul de 25.500 euro iar la licitatie au fost prezenti numai inculpatii, debitorul M L ajungand in timpul intocmirii procesului verbal, dupa tinerea licitatiei, si a aratat ca nu este de acord cu pretul deoarece este derizoriu, nu reprezinta realitatea si nu acopera creantele creditorilor ipotecari. Asupra legalitatii licitatiei s-a pronuntat instanta civila prin sentinta civila nr. 3541/2013 definitiva prin decizia civila nr. 1008/R/2013, hotararii din cuprinsul carora rezulta faptul ca cele doua inculpate ( N si S ) au participat in mod legal la licitatie. Este adevarat faptul ca pretul obtinut in urma adjudecarii este mult mai mic decat pretul de evaluare, insa acest lucru nu poate fi imputat unui singur creditor ( inculpatul O) debitorul M L si creditorul C A avand posibilitatea participarii la licitatie ( fie direct fie prin desemnarea unor mandatari sau avocati care sa le reprezinte interesele, stiind faptul ca este vorba despre sume de bani pe care le considerau importante) si obtinerii unei sume daca nu egala cu pretul de pornire a licitatiei ( 75 % din pretul la care imobilul a fost evaluat) a unei sume apropiate acestui pret si oricum mai mare decat pretul la care imobilul a fost adjudecat. In lipsa existentei unei obligatii legale sau contractuale de a avea o anumita conduita, inculpatii au actionat in mod legal, nu si moral, insa dispozitiile legislative prevad obligarea condamnarii inculpatilor numai atunci cand sunt intrunite cumulativ toate elementele constitutive ale infractiunii, astfel ca in urma admiterii apelului inculpatilor se va dispune achitarea acestora in temeiul art. 16 lit. b C.p.p. de sub invinuirea savarsirii infractiunii de inselaciune.

Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş- Sentinţa arbitrală nr.10 din20.05.2019. Părţile au prevăzut în contractul de locaţiune clauza potrivit căreia neplata timp de 60 de zile a chiriei scadente atrage rezilierea de drept a prezentului contract, fără somaţie si fără punerea in întârziere a locatarului (pact comisoriu de gradul IV), locatarul fiind obligat sa suporte penalităţile aferente întregii perioade de întârziere, precum si sa elibereze si sa predea spaţiul închiriat in termen de 30 zile de la încetarea contractului.” Este evidentă voinţa părţilor contractante de a prevedea în contract o sancţiune în caz de nerespectare a obligaţiei de plată a chiriei scadente, sancţiune care să opereze fără a fi necesară o acţiune în justiţie şi care să atragă rezilierea de drept a contractului, fără somaţie si fără punerea in întârziere a locatarului. O asemenea clauză a fost denumită în doctrina juridică, aşa cum de alt fel au denumit-o şi părţile, pact comisoriu. Chiar dacă în Codul civil anterior pactele comisorii nu au fost definite de Codul Civil anterior eficienţa lor a fost recunoscută în doctrina civilă şi în practica judiciară în temeiul art.969 şi 1020-1021din Codul civil . În cazul în care se invocă un asemenea pact, rolul instanţei de judecată sub aspectul aplicării sancţiunii zilierii, este înlăturat în totalitate,aceasta neputând decât să verifice dacă au fost îndeplinite condiţiile prevăzute în pactul comisoriu expres . Pactul comisoriu expres redactat în această formă presupune doar că se renunţă, cu anticipaţie, la caracterul judiciar al rezoluţiunii sau rezilierii, astfel încât partea care nu-şi va executa obligaţia nu va mai avea garanţia controlului judiciar, sancţiunea desfiinţării contractului fiind efectul direct al neexecutării obligaţiei debitorului şi al voinţei creditorului de a face efectivă această sancţiune. Chiar dacă manifestarea de voinţă a creditorului nu mai trebuie comunicată debito¬rului, printr-o formalitate legală de punere în întârziere, totuşi această mani¬festare de voinţă trebuie să existe ca atare, indiferent de forma de exprimare, ceea ce în cazul de faţă s-a realizat prin notificarea trimisă de pârâtă reclamantei. Rolul tribunalului arbitral în interpretarea acestui pact comisoriu atât de energic este de a verifica doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în pactul comisoriu expres şi să constate rezilierea contractului. Pe lângă faptul că reclamanta a recunoscut rezilierea de drept a contractului , aceasta nu a contestat faptul că plata facturii cu depăşirea termenului de 60 de zile prevăzut în contract,mai mult, reclamanta pretinde ca aceste încălcării ale obligaţiei de plată la termen să fie interpretate ca fiind o practică implicită de renunţare a pârâtei la eficienţa pactului comisoriu de gradul IV de vreme ce acesta nu a fost invocat la semnarea actului adiţional de prelungire a duratei contractului când exista un debitul restant reprezentând chiria aferenta lunilor septembrie si octombrie 2016. Această susţinere a reclamantei nu poate fi primită deoarece de fiecare dată când s-a pus problema prelungirii sau modificării contractului , părţile au încheiat acte adiţionale fiecare dintre acestea menţionând , valabilitatea clauzelor nemodificate existente în contractul iniţial , inclusiv a pactului comisoriu. Reclamanta nu poate invoca neexecutarea obligaţilor sale scadente ca o bună practică pentru modificarea implicită a contractului de locaţiune , deoarece a asemenea interpretare nu numai că ar contraveni voinţei comune a părţilor materializată în clauza contractuală amintită , dar o asemenea interpretare ar fi de natură să pericliteze securitatea circuitului civil. Modificarea implicită a contractului de locaţiune ca urmare a neplăţii la scadenţă a chiriei ar însemna să se dea prevalenţă voinţei unilaterale a debitorului în dauna voinţei comune materializată în pactul comisoriu,contrar prevederilor art.977 din vechiul Cod civil, care guvernează efectele contractului de locaţiune nr.360/2006 conform principiului tempus regit actum Nu se poate reţine caracterul abuziv al invocării pactului comisoriu de gradul IV, câtă vreme reclamanta a fost atenţionată în mod repetat şi în cursul anului 2018 asupra consecinţelor neachitării în termen a plăţii chiriei restante.